13 C
București
luni, mai 10, 2021
Acasă Stiri Situaţie dramatică: bolnavii de cancer mor cu zile aştepând să fie operaţi

Situaţie dramatică: bolnavii de cancer mor cu zile aştepând să fie operaţi

Isteria cauzată de epidemia de coronavirus pune stăpânire pe sistemul medical de sănătate din România. Oamenii mor cu zile așteptând să le vină rândul să poată fi internați pentru o intervenție chirurgicală, în condițiile în care majoritatea spitalelor de stat au devenit unități COVID-19.

Ioana, din Galați, bolnavă de cancer, și-a dat ultimii bani la privat pentru a-și recâștiga dreptul la viață, relatează Mediafax. A plătit peste 20.000 de lei la un spital privat pentru a se opera de cancer la sân, după ce, la stat, medicii i-au recomandat să amâne intervenţia, din cauza pandemiei de COVID-19.

Gălăţeanca a fost diagnosticată cu cancer de sân și a trimis dosarul la Institutul Oncologic din Capitală, de unde a primit și răspunsul. I s-a spus că cel mai bine e să se opereze, dar, cum nu se fac intervenții chirurgicale, i s-a recomandat chimioterapie.

„Într-adevăr, cel mai bun lucru este să operaţi, dar că, în momentul de faţă nu se operează. Prin urmare noi vă recomandăm chimioterapie şi mi-au trimis tratamentul pe care ar fi trebuit să-l fac la Galaţi, şi, dacă nu, să mă duc la ei”, povestește Ioana modul în care a primit răspuns de la medicii de la Institut.

«Este o bătaie de joc generală»

Nu a putut aştepta, însă, pentru că forma de cancer pe care o are este una agresivă.

„Operaţia a costat cam 200 de milioane de lei vechi. (…) Nu mi-a fost uşor să strâng de luni până vineri, când m-am operat banii, plus cazarea în Bucureşti, două nopţi, plus plimbatul prin Bucureşti, că mai aveam nevoie de nişte analize, plus lipsa psihologului, plus nimeni nu te îndrumă, nimeni nu-ţi spune absolut nimic, este o bătaie de joc generală (…). Cum pot cei de la privat să facă testul COVID-19 şi să te interneze, pot şi cei de la stat să facă acelaşi lucru”, a povestit Ioana.

Medicul care s-a ocupat iniţial de caz a precizat, pentru Mediafax, că era nevoie să fie păstrată resursa sanitară pentru o eventuală creştere explozivă a cazurilor de COVID-19.

„Noi am discutat cu dânsa acum două săptămâni, pe perioada aceea de creştere a cazurilor de virus, i-am recomandat să facă chimioerapie neoadjuvantă 2-3 luni, să se stingă vârful pandemiei, iar după aceea să se facă intervenţia chirurgicală (…). Nici faptul că a fost operată – cum s-a procedat – nu s-a procedat greşit”, a declarat dr. Marian Marincaş, chirurg la IOB.

Nevoiţi să aştepte rândul la viaţă

Din păcate, cazul Ioanei nu este unul singular. Mulţi pacienţi oncologici aşteaptă să fie operaţi, riscând astfel evoluţia bolii.

Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer, este de părere că un cancer operat azi nu înseamnă același lucru cu unul operat peste două luni, pentru că poate metastaza.

„O tumoră care este excizată astăzi, operată astăzi, nu este acelaşi lucru peste două luni de zile când ea poate metastaza şi şansele pacientului de supravieţuire scad cu siguranţă”, explică Irimia.

Un raport din 2018 arată că zilnic mor de cancer peste 140 de români. Din cauza contextului actual acest număr poate fi anul acesta mult mai mare.

Articole Similare

Poti sa citesti si

Suprafețele pe care coronavirusul rezistă cel mai mult. Ne putem infecta și după câteva zile

Ministerul Sănătăţii a transmis, miercuri, că noul coronavirus rezistă 2-3 zile pe plastic şi inox, 24 de ore pe carton şi 4...

VIDEO: Măștile chirurgicale ar putea fi refolosite. Cum se dezinfectează corect

Măștile chirurgicale pot fi refolosite după igenizare, spun ultimele studii. E bine să le folosiți când ieșiți din casă, chiar pentru o...

ULTIMA ORA: Ordonanta Militara nr 6. Suceava si 8 comune in carantina! 2109 cazuri si 65 decese!

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, luni seara, emiterea Ordonanţei Militare nr. 6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava...

Coronavirus: Gata cu spaima!

Până acum am tăcut, pentru că am înțeles că spaima este necesară pentru a ține oamenii în casă. Acum spaima nu mai...

România va trece la scenariu 4. Ce măsuri se vor lua

Ce măsuri s-ar lua 1. Izolarea şi tratamentul cazurilor de COVID-19 în centrele desemnate, cât şi în spitalele...